Formular de căutare

Cultura noastră

Viziunea departamentului de resurse umane

În Grupul BRD suntem o echipă de aproximativ 8500 de colegi şi activăm în mai multe linii de business. Ne mândrim cu diversitatea noastră atât din punct de vedere al profilului şi expertizei, cât şi din punct de vedere al experienţelor şi al competenţelor. Diversitatea potenţează performanţa fiecăruia, ne permite să ne completăm unii pe alţii şi să ne îmbogăţim cunoştinţele. Toate acestea creează un mediu ce promovează dezvoltarea carierei pentru fiecare dintre noi.

 

Competenţe

Pentru a creşte performanţa individuală şi a întregii echipe, la baza managementului performanţei stă un set de competenţe valabile la nivel global, în întreg grupul Societe Generale. Competenţele profesionale derivă din valorile noastre: spirit de echipă, responsabilitate, angajament şi inovare.

Ştim foarte bine ca performanţele apar doar într-un mediu ce favorizează spiritul de initiativă. De aceea, la BRD nu se pune accent doar pe rezultatul muncii, ci şi pe metodele prin care s-a ajuns la acesta. Iar cele mai bune metode le putem descoperi doar lucrând impreună.

Spiritul de echipă stă la baza culturii noastre organizaţionale, de aceea încurajăm împărtăşirea de experienţe, ne dorim progres continuu şi avem grijă de angajaţii noştri.

Competenţele pe care le urmărim în toate procesele de resurse umane încă de la etapa de recrutare sunt:

- Orientare spre client: lucrezi pentru a crește impactul asupra clienților; 
- Spirit de echipă: iți canalizezi energia și talentul pozitiv pentru succesul colectiv;
- Responsabilitate: conduci etic și curajos;
- Angajament: oferi inspirație și încurajezi angajamentul prin propriul exemplu și considerația pentru ceilalți;
- Inovare: gândești Out of the box și creezi condiții care dau naștere inovării.

 

Ai un loc în echipa noastră dacă:

- Demonstrezi spirit antreprenorial, îţi plac provocările şi eşti un jucător de echipă;
- Îţi doreşti să îţi dezvolţi continuu competenţele şi abilităţile, îţi place să înveţi experienţele avute, căutând progresul;
- Îţi susţii colegii în propria dezvoltare, fiind disponibil şi arătând respect faţă de ei.

Experienţele pe care le vei avea în cadrul organizaţiei noastre vor contribui la dezvoltarea ta profesională, având ca scop consolidarea şi îmbogăţirea competenţelor şi abilităţilor tale.

 

Poți accesa mai jos documentul: 

Informare privind protecția datelor în legătură cu procesul de recrutare și selecție descarcă