Formular de căutare

Societatea Civilă

Desigur că ne implicăm social, dar facem mai mult decât atât: creăm și coagulăm comunități care să producă schimbări pozitive. Elementul nostru distinctiv îl constituie varietatea cauzelor în care ne implicăm – de la protecția mediului până la donarea de sânge, de la crearea unei noi generații de lideri climatici până la revigorarea satelor din România, de la soluții la schimbările climatice și până la refacerea curţilor şcolilor.

 

Implicare în societate

Vârful de lance al proiectelor BRD Groupe Société Générale în ceea ce privește implicarea socială este ÎntreVecini. Mai exact, ONG-ul cu același nume le oferă celor care locuiesc la bloc șansa de a deveni prosumatori, respectiv mici producători de energie electrică, beneficiind de costuri reduse la consumul comun de energie electrică. Proiectul ÎntreVecini este susținut de BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener principal și asigură montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, precum și desfășurarea unor acțiuni sustenabile, toate în valoare de câte 15.000 de euro per comunitate. Proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes în sectorul 6 al Capitalei, iar următorul pas este ca asociațiile de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 să se înscrie în proiect pe platforma intrevecini.ro, unde vor regăsi și un ghid explicativ despre cum pot deveni prosumatori la bloc. Ulterior, proiectul va fi extins și în alte orașe din România, din dorința de a crea cel puțin o comunitate ÎntreVecini în fiecare județ din țară.

Gândit ca un Sistem de Operare pentru Schimbare, proiectul ÎntreVecini regenerează spiritul comunitar la bloc și creează comunități urbane în orașele din România, transformându-le în huburi sustenabile. Totul prin crearea de micro-lideri locali și desfășurarea de activități sustenabile în comunități, în jurul celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, adoptate de Organizația Națiunilor Unite și de Uniunea Europeană. Astfel, până în 2027, ÎntreVecini își propune ca, alături de partenerii săi, să implice în proiecte 1.000.000 de persoane care locuiesc la bloc, contribuind semnificativ la creșterea nivelului de trai în fiecare județ din întreaga țară.

 

Mediu

Dintre cele șase proiecte BRD Groupe Société Générale care au vizat mediul în 2022, probabil cel mai vizibil a fost Climate Change Summit, primul din România dedicat schimbărilor climatice. Evenimentul, creat alături de Social Innovation Solutions, o organizație activă în domeniile sustenabilității, impactului social și inovației, a ajuns la un public format din aproximativ un milion de persoane. A fost primul summit din România dedicat schimbărilor climatice și are ambiția de a deveni cea mai relevantă conferință regională privind soluțiile la schimbările climatice, aducând expertiză din întreaga lume și cele mai strălucite minți din România. Cât despre participarea la Climate Change Summit, ea se rezumă astfel: 70 de speakeri din 15 țări, 462 de participanți în sala Teatrului Odeon și aproape 500 de telespectatori online înregistrați din 19 țări, plus o transmisiune live urmărită de peste 766.600 de persoane.

Evenimentul a inclus cel mai mare exercițiu de foresight despre viitorul României: Scenarii Climatice pentru România 2030. Sesiunile de lucru au avut ca temă impactul schimbărilor climatice în România anului 2030 și au adus împreuna peste 160 de reprezentați-cheie ai sistemului public, privat, civic și academic. Proiectul a avut opt grupuri de lucru pe teme importante, precum: energie verde, agricultură sustenabilă, reziliența climatică a orașelor, biodiversitate, finanțări, investiții și PNRR, economie circulară, soluții de tehnologie pentru climă și legislație climatică.

Un alt proiect de mediu este inițiativa Fondul BRD pentru Păduri, care își propune să finanțeze și să promoveze programe și acțiuni care protejează pădurile din România. Suntem implicați alături de mai multe entități din Grupul Société Générale din Franța și România. Programul realizat de societatea EcoTree din Franța presupune refacerea solului, a lacurilor de pădure și popularea pădurii plantate cu plante melifere și stupi de albine. În acest fel, prin implicarea oamenilor din zonă, pădurea va putea aduce si beneficii economiei locale. Proiectul este important tocmai prin efectele multiple pe care le are asupra mediului, oamenilor și economiei locale.

 

Voluntariat

Cele câteva mii de persoane din BRD Groupe Société Générale sunt un atu imens, întrucât aceștia se implică cu drag în susținerea multor cauze, punându-și la dispoziție abilitățile, cunoștințele și dorința lor de a contribui, de a crea schimbare și valoare atât în interiorul Grupului, cât și în comunitate. ZiuaV (V de la voluntariat, valoare și viitor) este probabil unul dintre cele mai mari programe de voluntariat corporativ. Am construit o piață pentru o cauză și colegii noștri pot alege unde să contribuie cu timp, abilități, bani, idei și energie.

Mai mult, banca facilitează implicarea și alocă 1 zi/ an/ angajat pentru acțiunile de voluntariat. Lansat în 2018, programul are la bază o platformă online special creată, unde câteva mii de angajați s-au înregistrat pentru a accesa oportunitățile de voluntariat din zone și domenii de intervenție diferite: donarea de sânge, acţiuni în spitale, refacerea curţilor şcolilor, acțiuni sportive caritabile, pregătirea cadourilor de Crăciun pentru copii sau pregătirea unor mese calde pentru membrii defavorizaţi ai comunităţii.

De exemplu, în 2023, peste 1000 dintre angajații Société Générale din România au participat la Move For Youth. 203 echipe s-au întrecut în alergat, mers pe jos și pedalat pentru a transforma cât se poate de mulți kilometri în fonduri pentru o cauză importantă: educația despre mediu a liceenilor din România, pentru a contribui la formarea unei noi generații de lideri climatici. Eforturile voluntarilor au contribuit la atingerea obiectivului de 3.000.000 km, ceea ce înseamnă susținere financiară pentru 60 de organizații caritabile ai căror beneficiari sunt tinerii. Participanții din România s-au clasat pe locul 3 din 5.050 de echipe.

 

Dacă doriți să trimiteți o cerere de sponsorizare,
vă rugăm să completați formularul:

Completați formularul